Foto: Youbute / Jacob Banks – Slow Up (Live at Roundhouse London)

Pe Jacob Banks l-am descoperit dintr-un clip pe YouTube în care cânta Slow Up, cu un beanie negru în cap. După ce am ascultat acel live session obsesiv – doar asta aveam în căști – cumva m-am mutat la următoarea obsesie din acea perioadă.

Dar m-am tot întors la acel live session cu fesul ăla pe cap – a rămas foarte recognoscibil. Ceea ce, pentru modul meu de a consuma muzică, e foarte dubios – eu funcționez pe fixații sezoniere și nu prea revin la artiști. Dar cu Jacob a fost altceva. Asta mi-a arătat că e ceva acolo, ceva care a rămas. A ajuns artistul la care mă întorc atunci când simt nevoia.

Am început să descopăr și alte piese. Îmi plăceau, dar le ascultam cumpătat, fără să mă arunc în ele ca de obicei. Cred că Jacob Banks e genul de artist care îți rămâne undeva în minte. Poate e vocea pătrunzătoare. Poate sunt versurile – care exprimă trăiri ce nu-mi sunt neapărat familiare, dar le simt ca și cum aș trece prin ele cot la cot cu el. Mă rog, printr-o platformă de streaming muzical, dar înțelegeți cât de captivant e.

Am trecut prin discografia lui și mi se pare fascinant să vezi cum un artist se schimbă de la album la album. De la piese mai crude, cu emoții scoase direct din măduva vulnerabilității, la producții mai stilizate și teme mai diverse. În călătoria mea sonoră prin anii de muzică, am ajuns la ultimele două albume, care sunt complet diferite față de piesa ce m-a atras inițial în universul lui.

Video: Youbute / Jacob Banks – A Tree Never Waters Itself | A COLORS SHOW

Și diferit nu înseamnă rău. Niciodată nu cred că schimbările sunt rele, mai ales când vin natural. Ultimele release-uri sunt o celebrare a vieții, o rețetă a fericirii – zici că a pus un praf de zâne special să te facă să dansezi. Bine, nu e magie, sunt ritmurile, instrumentele de suflat și vibe-ul general al pieselor. Nu e praf de zâne, e muncă de compoziție muzicală. În Yonder simți cel mai clar asta — beat-urile care te împing ușor de la spate, alămurile care intră ca un fel de toast pentru viață, și vocea lui Jacob care nu mai plânge, ci zâmbește cu colțul gurii. Piesele nu sunt triste, dar nici naive — vorbesc despre regăsire și mers mai departe, iar tu te trezești dansând fără să-ți dai seama când ai lăsat jos greutățile.De asta îl numesc pe Jacob Banks artistul pe care pot să plâng și să dansez în același playlist. Îl pun la o petrecere, dar pot și să trec printr-o despărțire cu piesele lui.

E foarte interesant cum poate un artist să te treacă prin stări atât de contradictorii, dar să-și păstreze esența. Într-un fel, discografia lui chiar arată toată gama de emoții prin care trecem ca oameni.

Și da, știu că sunt mulți artiști care fac asta. Dar pentru mine, a rămas în minte acel performance pe care l-am văzut acum 6 ani.

Și cel mai fain lucru e că anul ăsta am ocazia să trec prin toți acești ultimi 6 ani de descoperire într-un concert live, chiar la Timișoara. Cei de la JAZZx îl aduc pe Jacob Banks pe 4 iulie, în Piața Libertății. Iar accesul e gratuit.

Așa că s-ar putea să mă marinez într-o mare de emoții timp de o seară, cu o mulțime de oameni pe care nu-i cunosc, dar cu care poate o să plâng sau o să dansez.

De asta iubesc muzica atât de mult – pentru că ne apropie. E o vrajă care ne conectează prin dans, prin vulnerabilitate, prin emoții comune. E locul unde lăsăm prejudecățile acasă și ne zâmbim pur și simplu.