De câțiva ani, primele zile ale lunii ianuarie par să urmeze aceeași rețetă clasică: e perioada de înșiruire a dorințelor infinite, a creării de planuri mai mult sau mai puțin realiste, care mă fac la finalul anului să regret că nu le-am bifat pe toate de pe listă. Anul acesta am decis să-mi setez câteva obiective, mai aproape de sufletul meu, care să mă ajute să cresc și să simt că dorințele pot deveni realitate.

Pe primul loc în lista dorințelor e să plec de acasă și să văd lumea. Am descoperit o adevărată pasiune pentru vizitat locuri care mă liniștesc și mă inspiră. Așadar, în 2025 voi călători mai mult.

Partea mea preferată din toate călătoriile pe care le-am făcut până acum a fost să mă deconectez de la tehnologia care a ajuns, parcă, să se folosească ea de mine, nu eu de ea. Mi-am lăsat laptopul și telefonul deoparte și am respirat frumosul ce mă înconjoară. Îmi doresc să continui să fac asta în 2025. Voi ridica ochii din ecran și voi privi cerul mai des.

Iar de va trebui să privesc în jos, fie ca la capătul privirii să găsesc o carte. În 2025 voi citi mai mult.

Totuși, vorbind cu mine într-o seară, mi-am spus: „nu-ți face griji, nu mă voi cufunda într-o bibliotecă din care să nu mai ies până la anul”. Voi asculta refrenul dulce al poveștilor cu final fericit pe care mi le citea mama înainte de culcare. În 2025 mă voi juca.

Să pot vedea lumea cu ochii unui copil e un miracol pe care îl caut din nou și din nou, de ceva timp. Să pot iubi lumea așa cum e, privind-o prin ochii adultului care devin, e o provocare pe care aș vrea să o accept anul acesta. Am să încep prin a privi dincolo de pereții cutiei în care mă închid singură, uneori, dincolo de ego-ul care mai are tendința să crească peste măsură. Voi aprecia tot ce am, dar și ce nu am eu și ceilalți au avut bucuria să întâlnească.

Undeva în cele 365 de zile noi care mă așteaptă, am să-mi acord atenție, fără a o aștepta de la ceilalți. Cel mai de preț timp e cel pe care ni-l oferim noi nouă, pentru că eu cred că doar acela ne poate salva, cu adevărat.

De asemenea, îmi propun să învăț să folosesc înțelept timpul, să fructific momentele în care nu am nimic de făcut, dar totuși am energie. Evident că nu putea să lipsească din lista de dorințe una clasică:

În perioada de trecere de la adolescent la adult au loc multe schimbări – unele care ne plac, altele care ne enervează, unele pe care le bănuiam că se vor întâmpla la un moment dat, dar mai sunt și acelea pentru care nu te pregătește nimeni. Sunt acele lucruri noi care fac parte din pachetul complet de beneficii numit „viață” și care te iau prin surprindere. Pentru mine a fost momentul în care am aflat că prietenii mei, de aceeași vârstă cu mine, se vor căsători. 20+ e vârsta asta uimitoare în care avem prieteni care sunt la facultate, prieteni care s-au mutat înapoi la părinți, prieteni care își cumpără apartamente, prieteni care se căsătoresc, au copii, înființează companii, călătoresc, se mută în capătul celălalt al lumii. Până la urmă, eu sunt aici să mă bucur de bucuria prietenilor mei.

Sunt la vârsta la care învăț că nu trebuie să mă supăr pe mine pentru că nu am atins un anume prag, că nu sunt la fel ca foștii colegi din liceu, că nu câștig la fel de mulți bani ca prietenul care conduce Tesla sau că prefer să mă plimb desculță în parc, în loc să mai petrec încă o noapte în club. Fiecare are drumul lui în viață și voi încerca să-mi amintesc asta atunci când voi începe să-mi reproșez ceva.

În 2025, voi explora mai mult. Poate nu sunt singura care are, de câțiva ani, pe lista de rezoluții „să iasă din zona de confort”. M-am gândit să abordez problema diferit și în loc să mă chinui să ies eu, poate ar fi mai ușor să-mi aduc,  din afară, părți din lume în zona de confort. Să explorez și să cunosc ce se află în jurul meu, până ce granițele se vor disipa. Și mă voi bucura de tot frumosul care există.

În 2025, am să mă concentrez pe relațiile care contează. 

Și am aleg mai înțelept lucrurile pentru care merită să mă stresez.

Am să mă rog pentru familia mea, pentru sănătate, pentru inspirație și pace. Și am să ascult mai atent îndrumările din jurul meu. A spune că îmi doresc „să fiu un om mai bun” sună banal, clișeic chiar. De aceea, îmi doresc doar să fiu un om mai implicat.

Mă voi ajuta și pe mine – oferindu-mi dansul ca remediu pentru monotonie și muzica drept ghid prin zilele nu chiar atât de roz.

Nu în ultimul rând, voi învăța de la soare, de la păsări, de la vânt și de la mare – să-mi găsesc echilibrul în furtunile ce vor încerca să mă întristeze. 

În 2025, dar și în anii ce urmează, voi sfătui pe toată lumea cu care mă întâlnesc să se bucure de tot ce au și să vadă mereu partea plină a lucrurilor.