Pentru a marca o sută de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, Fundația Humanitas Aqua Forte și Editura Humanitas au propus un exercițiu de admirație și aducere aminte, o agendă bogată în evenimente desfășurate de-a lungul întregului an 2023 – ANUL MONICA LOVINESCU, al căror punct culminant va fi Gala Centenarului Monica Lovinescu, organizată duminică, 19 noiembrie, ora 19.00, la Ateneul Român.

Veți putea urmări dialogul dintre Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici cu tema „Despre memorie ca datorie“, urmat de decernarea Premiului „Monica Lovinescu“ de către președinta juriului, Ioana Pârvulescu, și de lansarea Albumului centenar „Monica Lovinescu: O viață, o voce, un destin“, o biografie ilustrată realizată de Cristina Cioabă.

Partea a doua a evenimentului va cuprinde „Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră“, de Ludwig van Beethoven, în interpretarea pianistului Florian Mitrea și a Orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Gabriel Bebeșelea. În deschiderea Galei, violonistul Valentin Șerban, violoncelistul Ștefan Cazacu și pianistul Dragoș Dimitriu vor interpreta nocturna „Adagio op.post.148 D897“, de Franz Schubert.

Sursă foto: Facebook event /  Gala Centenarului Monica Lovinescu la Ateneul Român