Imdb

„N-am vrut s-o omor”
Film
„N-am vrut s-o omor”
Dacă vrei să guști filmul românesc și nu știi de unde să începi, drama psihologică ,,Ciuleandra” te prinde de la primul cadru și te ține tensionat până la ultimul. Filmul, inspirat din cartea lui Liviu Rebreanu și regizat de Sergiu Nicolaescu, urmărește povestea lui Puiu Faranga, fiul Ministrului Justiției, care își ucide soția și esteContinue reading
Fleabag: un serial cât se poate de uman
Film
Fleabag: un serial cât se poate de uman
Am ajuns la Fleabag dintr-o întâmplare și din dorința de a vedea ceva autentic, obosită de prea multe seriale care au început bine, dar și-au pierdut farmecul pentru că au fost lungite la infinit, până au rămas fără sens. Iar după doar două sezoane, căci Fleabag nu pierde timpul, pot spune că nu m-a dezamăgit.Continue reading