Daria Oglan

M-am împiedicat de scântei și am dat de colinde
Muzică
M-am împiedicat de scântei și am dat de colinde
Aveam vreo 14 ani când am început să ascult The Kryptonite Sparks și de atunci continui să aștept fiecare piesă, fiecare concert, fiecare dans prin casă pe piesele lor. Bine, recunosc că aș putea fi gagica aia enervantă care țipă lângă tine fiecare piesă la un concert, complet afonă, sau care dansează și ți-e fricăContinue reading
Cum a fost la Electric Castle anul ăsta
Atitudine
Cum a fost la Electric Castle anul ăsta
Comuna Bonțida s-a transformat pentru a noua oară într-un cuib pentru cei 232.000 de oameni care au călcat pragul festivalului. 323 de artiști din 27 de țări, exact câte state sunt membre ale Uniunii Europene, au urcat pe scenele Electricului, însă s-au trecut granițele UE, fiind artiști chiar și din Chile sau Mongolia. Începând deContinue reading
Jurnal de la TEDx Youth
Activism
Jurnal de la TEDx Youth
În mai 2013, eram în clasa a VIII-a, mă pregăteam de Evaluarea Națională și cu fiecare test pe care-l lucram mi se părea că am și mai mult de muncă.
Text de Roxana Stan
Fotografii de Daria Oglan
Nu mai știu ce înseamnă „în siguranță”
AtitudineFotografii
Nu mai știu ce înseamnă „în siguranță”
M-am trezit ieri fără să știu cum să reacționez la războiul care avea loc atât de aproape de noi.