Pentru oamenii pasionați de cărți și care lucrează în industria cărții, într-un fel sau altul, Festivalul de Literatură și Traducere Iași (FILIT) este această bulă idilică în care se pot întâlni cu persoane din domeniu, autori preferați, poeți, prozatori, traducători, editori, critici literari, distribuitori de carte, jurnaliști, organizatori și persoane care citesc. Pentru câteva zile, devine un mediu în care se resimte sentimentul unei comunități puternice de cititori și oameni creativi, în care nu este destul timp pentru mulțimea de lucruri care se întâmplă. 

În 5 zile, festivalul datorită căruia Iașiul face parte din rețeaua UNESCO de orașe creative, a găzduit peste 140 de evenimente diverse cu 300 invitați internaționali de renume pentru un public format din peste 30.000 de spectatori, construind un dialog constant cu tinerii elevi, studenți și cu cititorii de toate vârstele. Evenimentul cu centrul la Casa FILIT din Piața Unirii a animat Iașiul și a ajuns în școli, licee, universități, centre culturale, muzee, case de cultură și multe altele. Festivalul este un proiect al Muzeului Literaturii Române Iaşi, finanţat de Consiliul Judeţean şi organizat sub patronajul Reprezentanței Comisiei Europene.

Nouă ne-a oferit oportunitatea semnificativă de a sta de vorbă cu personalități contemporane relevante (Mihaela Buruiană, Ramona Boldizsar și Ioana Maria Stăncescu fiind câteva exemple) cărora le mulțumesc pentru timpul acordat și deschiderea pentru întrebările puse! Interviurile rezultate de discuțiile pe care le-am purtat vor fi disponibile în curând pe genrevista.ro și promit că se vor ridica la nivelul așteptărilor voastre datorită invitaților minunați. 

Diversitatea evenimentelor a fost on point, acestea fiind împărțite în mai multe categorii și serii după invitați, tipul de public, genul literar: Scriitori printre liceeni, Scriitori în centru, Casa Fantasy, Serile FILIT, Negruzzi pe alb, Casa copilăriei. Pe lângă acestea, au fost organizate dezbateri, discuții informale, expoziții, concerte (Byron!), performance de dans contemporan sau o seară de poezie senzorială. O mare parte din evenimente au fost înregistrate și pot fi vizionate pe canalul de YouTube FILIT. 

Mi-am luat notițe la o parte din discuțiile la care am participat, exact ca la orele de curs, așa că articolul de față, și cele care vor urma, sunt ceva mai lungi. 

Serile FILIT, cu Abdulrazak Gurnah (invitat) și Cătălin Ștefănescu (moderator) și interpreta Sorina Chiper

Serile FILIT. Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)

Trebuie să recunosc că, deși toate Serile FILIT de la Teatru Național „Vasile Alecsandri” din Iași, au fost plăcute, informative și interesante, cel mai mult m-a captivat discuția cu mult așteptatul Abdulrazak Gurnah. Au prins foarte bine la public comentariile sale semi-serioase și semi-hazlii despre întrebările adresare de Cătălin Ștefănescu și remarcile adresate de și către traducătoarea Sorina Chiper, care a ținut pasul admirabil cu tematicile abordate.

Cum cititm?

Laureatul Nobel crede astăzi în puterea literaturii care, dacă e scrisă bine, își lasă profund amprenta asupra noastră. Când avea 13 ani a găsit în biblioteca unchiului din Mombasa „Anna Karenina” lui Tolstoi și, în ciuda faptului că nu a înțeles în totalitate cartea și nu știe cum a ajuns pe mâna sa, a avut un impact mare față de tânărul cititor.

Cât despre citit, crede că lectura imersivă și cea implicată funcționează cel mai bine împreună, și că este ideal ca un cititor să fie implicat în ceea ce citește. Imersiunea în lectură face ca cititorul să se piardă în lumea cărții, în timp ce cititul implicat îi permite să fie rațional și să judece conținutul parcurs. Pentru cititorii inocenți, cum era Abdulrazak la vârsta de 13 ani lecturându-l pe Tolstoi, trebuie să admitem că se poate întâmpla ca acesta să nu înțeleagă decât parțial cartea, dar să fie absorbit de aceasta. Acest lucru vine din necesitatea de a-i da sens acțiunii.

Serile FILIT. De la stânga la dreapta: Cătălin Sava (moderator), Sorina Chiper (interpret) și Abulrazak Gurnah (invitat). Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)

Există ceva bun în fiecare ființă?

„Există foarte multă cruzime în lume care este repetată, iar oamenii răutăcioși nu sunt singurii care o practică” – Abdulrazak Gurnah

Cărțile autorului sunt încărcate cu părți grele din realitatea trăită, scoțând la iveală caracterul răutăcios al omului: colonizarea britanică, necesitatea adaptării, migrația și fuga din propria țară. Chiar și așa, spune astăzi că ar trebui să ne eliberăm de „forma benignă a răutății” (nastiness), de comportamentul individual înnăscut care cuprinde egoismul și egocentrismul (față de sine și anexele sinelui: familia, copiii, vecini apropiați) pentru că a devenit o problemă socială. Acest comportament poate explica violența și răutatea, venite din dorința de a proteja ce e important pentru noi. E imperativ să înțelegem asta despre natura umană și să încercăm să reglementăm, pe cât posibil, practicile rău intenționate.

Migrația și interferența culturală

Multă lume, inclusiv moderatorul Cătălin Ștefănescu, a avut curiozitatea de a întreba de ce, în romanul „Pe țărm”, în care personajul principal emigrează către Marea Britanie, ofițerul de imigrație are origini române. Acesta este un personaj cu caracter ipocrit, inspirat din purtătorul de cuvânt al Regatului Unit din jurul anului 2000, violent și anti-migrație Michael Howard, fiu al unui emigrant român. Ironia acestui caracter l-a frapat pe autor pentru că a fost atât de prezentă în țara sa adoptivă, cel mai recent exemplu fiind Rishi Sunak, fostul prim-ministru al țării din partea Partidului Conservator, fiu al unor imigranți din India, totodată un politician cu un discurs puternic anti-imigranți. Așadar, a ales să folosească ironia din realitatea britanică și în cazul personajului din carte.

Gurnah a cunoscut două versiuni „fabricate” ale Regatului Unit, însă cea cu care a avut contact când a ajuns ca refugiat a fost diferită de cele două. În Zanzibar a avut contact atât cu cultura locală, de care aparținea, cât și cu persoane de pe continentul european, cu germani, portughezi și cu britanicii. După independență, lipsea contactul direct și spațiul social în care comunitatea locală ar fi putut să interacționeze cu cea britanică. Sistemul educațional era organizat complet de englezi prin manuale, examene, sistemul de notare, iar profesorii lui Gurnah erau englezi. Nu a cunoscut întrutotul cultura și națiunea Regatului Unit până nu s-a refugiat și a trăit acolo.

Serile FILIT. Sorina Chiper (stânga) și Abulrazak Gurnah (dreapta). Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)

„Se pare că singura modalitate prin care Vestul poate aduce democrația este prin a le distruge orașele și a ucide oameni.” – Abdulrazak Gurnah

Dimensiunile migrației astăzi pleacă de la narațiunile politicienilor împotriva migrației care prind foarte bine la public în Europa și America de Nord și care invocă prosperitatea statului, spre exemplu. Gurnah vede cinismul în oamenii care vor să incrimineze migrația și acea răutate menționată anterior, dar crede că originea fenomenului de mișcare a populației este important: implicarea națiunilor vestice în parți ale lumii precum Orientul mijlociu. 

Autorul nu vede o rezolvare simplă a problemei și pentru că, la baza acestei probleme, este și faptul că migranții sunt diferiți, care nu sunt europeni. Nu este de acord nici cu ideea lui Ștefănescu, respectiv că există o „tendință de a criminaliza lumea vestică” în zilele noastre, deoarece vede comportamentul guvernelor țărilor vestice drept criminal. În plus, spune că nu ar sta niciodată la discuții cu o persoană care vede vestul ca un „salvator al națiunii sale”, adăugând că îi este frică de ce sunt capabile persoanele care pot vorbi liber despre asta, fără cumpătare.

Premiul Nobel în literatură

La întrebarea lui Ștefănescu, dacă este Premiul Nobel o instituție politică, Gurnah a răspuns că premiul a avut o evoluție în ultimele decenii, diversificând tiparul de bărbați europeni nordici premianți, dar păstrând ideea că trebuie acordat după instrucțiunile lăsate de Nobel, acelea de a oferi ceva umanității și de a fi o literatură remarcabilă. Întrebarea a venit la câteva zile distanță de declarația scriitorului Pascal Bruckner pentru Cultura la dubă: „Premiul Nobel este un premiu politic. Scriitorul trebuie să fie mai degrabă femeie decât bărbat, preferabil să aparțină unei minorități sau unei țări uitate”. Bruckner a fost invitat la aceeași ediție FILIT și a fost prezent chiar pe aceeași scenă a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Totuși, cei care acordă premiul sunt conștienți de dimensiunea politică a Premiului Nobel, spune Gurnah, fiind și o problemă legată de etnocentrism și de accesibilitatea cititorilor la lectură în baza limbii în care sunt scrise creațiile nominalizate. Reclamă, totodată, importanța pe care o acordăm premiului.

Abdulrazak Gurnah consideră că modul în care unii jurnaliști l-au portretizat atunci când a câștigat premiul, precum un token (un lucru făcut pentru aparențe și pentru a avea reprezentativitate formală), este nedrept și că decizia finală aparține juriului, nu criticilor care adesea nici nu citesc cărțile autorilor premiați. În propriul scris, îl preocupă responsabilitatea în a spune adevărul și nu o vede ca o acțiune  sau politică militantă, lăsând spațiu cititorului de a acționa conform propriilor credințe.

„Scrisul are de-a face mai mult cu lucrurile pe care le-ai absorbit, chiar și dacă nu le înțelegi, decât cu lucrurile pe care le observi.” – Abdulrazak Gurnah

Experiența personală cu scrisul îi spune că e nevoie de ani de zile sau de un lucru care să se întâmple – observația, poate – și care să declanșeze o conexiune cu ceva care e acumulat în subconștient pentru a putea scrie. Concret, a avut un moment în Zanzibar în care imaginea tatălui său vârstnic mergând către o moschee a devenit un impuls pentru romanul „Paradis”, întrebându-se cum a fost, cum s-a simțit și cum a înțeles tatăl său, pe atunci copil, ce se întâmpla în jurul său în timpul colonizării. Ce a funcționat pentru el a fost fundamentul în observarea profundă a unor fapte și conectarea cu propria istorie și cu propriile origini în a găsi ideea pentru roman.

„Mă gândesc la mine însumi ca la un om mărunt.” – Abdulrazak Gurnah

Abulrazak Gurnah acordând un autograf pe cartea sa. Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)

Admiră oamenii care trec prin dificultăți multiple, dorind să îi surprindă și să îi celebreze prin scriitura sa. Gurnah crede că aceștia nu au probleme care ar putea fi rezolvate prin bani sau putere, ci prin gesturi de bunătate, simpatie și omenie, și că am putea să îi ajutăm dacă ne pasă de ei și avem grijă față de ceilalți. 

Evenimentul poate fi urmărit aici. 

Abdulrakaz Gurnah (n. 1948, Zanzibar, Tanzania) a trăit în Zanzibar până în 1968, când a plecat ca refugiat în Anglia în urma Revoluției din țara sa natală. Originile sale musulmane și prima parte a vieții i-au stârnit dorința de a studia și scrie despre colonialism, migrație, azil, exil, sistemele politice opresive, misionari și clase sociale. Cariera sa academică a avut la bază studiile la Christ Church College și University of Kent, predând la Bayero University Kano din Nigeria și obținând un doctorat în anul 1982 pe subiectul „Criteria in the Criticism of West African Fiction”. A predat literatură engleză și postcolonială la University of Kent între 1985 și 2017, anul în care s-a pensionat. și  Dintre cele 10 cărți scrise de Gurnah, „Abandon”, „Paradis”, „Vieți în derivă” și „Pe țărm” au fost traduse în limba română și publicate la Editura Litera. În 2021, a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Literatură pentru „abordarea sa fără compromisuri și plină de compasiune a efectelor colonialismului și a soartei refugiaților în abisul dintre culturi și continente”.

Scriitori în centru, cu invitații Kapka Kassabova, Cosmin Perța, Mihaela Buruiană, moderatoarea Raluca Aftene și interpreta Oana Ursu

Scriitori în centru. De la stânga la dreapta: Raluca Aftene (moderator), Mihaela Buruiană (invitat), Cosmin Perța (invitat), Kapka Kassabova (invitat), Oana Ursu (interpret). Sursă foto: FILIT Iași (YouTube)

„Devii scriitor când ești cititor pasionat.” – Kapka Kassabova

Scriitori în centru. Kapka Kassabova (stânga) și Oana Ursu (interpret). Sursă foto: FILIT Iași (YouTube)

Autorii prezenți în panel-ul acesta aveau în comun faptul că au trecut granițe: de la un gen literar la altul, de la tradus la scris, sau la documentat granițe, în sens literal, cum a făcut scriitoarea Kapka Kassabova. Aceasta a scris poezie, inițial, scriind cu puținele cuvinte cunoscute din limba engleză. Odată ce a conștientizat potențialul și valoarea poveștilor pe care voia să le exploreze, a trecut la nonficțiune. S-a concentrat pe geografie, pe poveștile graniței Bulgariei cu Turcia și Grecia, simțind frontiera ca pe o parte din ea și formându-și propria voce în scris. Fusese o zonă militarizată, o graniță greu de trecut de către fugari, pe care a putut să o vadă pentru prima dată documentând cartea „Frontiera”.

Mihaela Buruiană s-a considerat un om din umbră traducând și descifrând scriitura altora, timp în care a învățat să distingă nuanțe în literatură și detalii importante. Experiența de traducător și scriitor a pregătit-o pentru propria activitate, „Pe cine iubești mai mult?”, debutul său, fiind extrem de apreciat de către cititori (4.32/5 pe Goodreads). Vorbește despre dificultatea de a crea o carte de proză scurtă cu povești concise, credibile, întinse pe 5-6 pagini, și care să te lase cu întrebări la finalul capitolelor. A optat, totuși, pentru poveștile scurte pentru că avea exemple din viața reală, povești comune, relatable și rememorate din generații diferite, cărora voia să le dea o voce.

„Scriu poveștile de care am eu nevoie și pe care le-aș citi eu.” – Cosmin Perța

Scriitori în centru. Mihaela Buruiană (stânga) și Cosmin Perța (dreapta). Sursă foto: FILIT Iași (YouTube)

Cosmin Perța vede literatura ca pe un cuțit elvețian: o unealtă și un spațiu de manifest unde poate explora. Ultima apariție semnată de Perța, „Ca să nu se aleagă praful de toate”, îl are în centru pe Samson, un personaj care nu simte durerea fizică, dar o simte pe cea psihică. L-a construit după un „prototip” din viața sa, însă voia să exemplifice cum un context primejdios și nociv precum cel din carte (comunismul și anii 90 din România) poate schimba și afecta un om.

Kassabova a afirmat că a fost ca și Samson, personajul scriitorului Perța, pe parcursul documentării cărților sale. Nu a simțit frica până când s-a terminat proiectul său, conștientizând cu întârziere riscurile din sălbăticie, pădure și de la stâna la care a trăit luni întregi pentru cercetarea cărții „Anima”. 

Cum stau autorii cu mândria?

Autorul Cosmin Perța a fost de părere că există un narcisism inerent pentru autori, o doză care poate fi necesară pentru creativitate și pentru a crește încrederea în propria persoană. Un alt factor important este feedback-ul publicului. Mihaela Buruiană, a trăit, în doar un an și jumătate de la publicare, cu un mix de incertitudine și de mândrie demiurgică față de munca sa, pentru că a putut contura o poveste pornind de la un sâmbure din viața reală care a fost relatable cititorilor. Pe de altă parte, Kapka spune că antidotul vanității de autor este interacțiunea cu oamenii și că acest contact, în cazul său timpul trăit la stână, a fost foarte valoros.

„Este aproape imposibil să trăiești din scris, în orice limbă.” – Kapka Kassabova

Perța explică faptul că se scrie mai mult decât se citește și punctează că un autor ar avea nevoie de un triaj de 5000-6000 de exemplare vândute pentru a putea trăi (relativ) din scris, în timp ce triajul mediu actual al cărților scrie de autori români se învărte în jurul sumei de 1500-2000 de exemplare. Este o problema pertinentă, din cauza căreia scrisul trebuie să devină un hobby, astfel încât autorul să se poată susține din alte 2-3 job-uri diferite – cel mai adesea din cursuri de scriere creativă. 

Evenimentul poate fi urmărit aici. 

Mihaela Buruiană (n. 1980, Focșani, România) a studiat la Iași Facultatea de Limbi Străine și a tradus peste 50 de cărți străine de ficțiune, non-ficțiune, pentru adulți și pentru copii în limba română. Debutul său literar a venit în 2023 cu „Pe cine iubești mai mult”, o carte de proză scurtă apărută la editura Nemira în colecția n’autor, alcătuiește pânza mai multor personaje din generații diferite. Este o „geografie interioară a alegerilor”, un mix autentic de fragmente universale din viețile noastre și povești concise, emoționante și care lasă loc de interpretare pentru întrebările pe care le-ar putea avea cititorul.

Cosmin Perța (n. 1982, Maramureș, România) și-a început cariera ca poet și a trecut, treptat, la proză. În prezent, este flexibil în activitatea sa, fiind editor, eseist, artist multimedia, lector la Universitatea Hyperion din București, predând cursuri de creative writing și redactând cărți pentru copii. A debutat în 2002 și a publicat 19 opere variate de atunci. Cea mai recentă apariție, „Ca să nu se aleagă praful de toate”, publicată la Editura Polirom, îl are în rol principal pe Samson, un tânăr confuz din peisajul violent comunist și post-comunist al anilor 90 din România. Abilitatea tânărului este că nu simte durere, în ciuda acțiunilor sale legate de lumea interlopă dură din Transilvania. 

Kapka Kassabova (n. 1973, Sofia, Bulgaria) este o scriitoare apreciată pentru proza sa narativă tip reportaj din zona Balcanică. A plecat în adolescență în Noua Zeelandă, a studiat literatură franceză, rusă și engleză, alături de scriere creativă, iar în prezent trăiește în Scoția. Cărțile sale alcătuiesc un cvartet, punând cap la cap bucăți reale din sudul Balcanilor sau zona Bulgariei prin proza sa narativă: „Border”/„Frontiera” (2017), „To the lake” (2020), „Elixir” (2023), „Anima” (2024). „Frontiera”, singura tradusă în română în acest moment și apărută la Editura Trei, abordează tema frontierei muntoase dintre Bulgariei cu Turcia și Grecia și istoria zonei, de la Imperiul Țarist, la cel Otoman și la perioada totalitară în care zona era împânzită de soldați. Aceasta conține o colecție de mărturii neștiute ale persoanele care trăiesc în zonele în care fugarii treceau ilegal granița militarizată anterior (localnici, supraviețuitori, contrabandiști, vânători, persoane din patrula de frontieră) și o amprentă personală, a propriilor origini. „Anima”, cea mai nouă apariție, are la bază timpul petrecut de Kapka la o stână izolată din munți, unde a trăit alături de un păstor de oi, experimentând traiul nomad dificil, legătura cu natura și animalele. 

Serile FILIT cu invitatele Clara Usón, Zeruya Shalev, moderatoarea Marina Constantinescu și interpreta Sorina Chiper  

Serile FILIT. De la stânga la dreapta: Zeruya Shalev (invitat), Sorina Chiper (interpret), Clara Usón (invitat), Maria Constantinescu (moderator). Sursă foto: FILIT Iași

În cea de-a doua seară de festival, invitate la Serile FILIT au fost scriitoarele Clara Usón și Zeruya Shalev, iar discuția a fost moderată de Marina Constantinescu. Gazda serii s-a concentrat pe întrebări privind conținutul cărților celor două scriitoare recunoscute, începând cu discuția cu elementele comune ale cărților: durerea și poveștile tragice.

În cartea sa, „Fiica estului”, tipărită la Editura Polirom în 2017, Clara Usón creează un roman istoric despre povestea reală a Anei Mladić, studentă la medicină de 24 de ani și fiică a generalului Ratko Mladić, responsabil pentru crimele de război din Iugoslavia în anii 90. Protagonista își vede propriul tată strict din acest rol patern și îl idealizează, această imagine spulberându-i-se când conștientizează realitatea rolului nelegiuit pe care Mladić îl juca în războiul și genocidul Iugoslav. Spoiler alert: Fiica generalului se sinucide (în viața reală și în carte) pentru că nu poate trăi cu adevărul, aflându-se sub presiune asocierii cu tatăl său și faptele sale. Ratko Mladić, „măcelarul din Balcani”, e condamnat din 2017 pentru crimele sale la detenție pe viață de către Curtea Penală Internațională de la Haga.

Deși Usón nu plănuia să scrie despre război și consideră că toate războaiele sunt teribile, a obsedat-o tragedia din jurul familiei Mladic, luând decizia de a se documenta despre războiul și dezintegrarea Iugoslaviei. Adaugă și că în spatele famililor triste sunt mai multe de spus. Ana Mladić, protagonista cărții, este într-o constantă cercetare a îndoielilor proprii, în căutarea adevărului, așa cum a fost și scriitoarea în procesul său creativ.

Serile FILIT. Sorina Chiper (stânga) și Clara Usón (dreapta). Sursă foto: FILIT Iași

Asemănător, cealaltă carte tradusă în limba română semnată de Clara Usón, „Asasinul timid”, apărută în 2021 tot la Editura Polirom, vorbește despre perioada trecerii Spaniei de la regimul Franco la democrație în anii 70 și la noile libertăți de care cetățenii se bucurau, realizând un autoportret al generației autoarei, dar și o cronică a schimbărilor țării. Cartea îi acordă atenție mare Sandrei Mozarovski, o actriță adolescentă cunoscută pentru filmele erotice în care juca în acei ani marcați de abuz de droguri și substanțe. Existau zvonuri că aceasta ar fi avut o aventură cu regele Spaniei, Juan Carlos. Având vârste apropiate și experiențe asemănătoare, autoarea se compară de-a lungul cărții cu Sandra, căutând similitudini și observând ce făcea tânăra Clara când celebritatea Sandrei o făcea să acapareze spațiul mediatic. Spoiler alert: Sinuciderea tacită a Sandrei Mozarovski șochează țara, iar moartea tragică a venit, conform autoarei, din cauza industriei din care făcea parte și a modului în care era percepută.

De unde pattern-ul pentru elementul comun al celor două cărți? (vezi spoilers)

Cesare Pavese a scris într-un jurnal că sinucigașul e un „ucigaș timid”, însă Usón a considerat că sinuciderea sinelui este, mai degrabă, o asasinare timidă. Usón a invocat și spusele filozoful francez Albert Camus, faptul că cea mai importantă întrebare în filozofie este dacă să te sinucizi sau nu, respectiv dacă viața merită trăită. Crede că nu toată lumea își pune aceste întrebări sau se simte în acest fel, însă este aplicabil pentru ea. Chiar dacă își continuă existența spunând că lucrurile merită trăite și are o perspectivă pozitivă asupra vieții, a vrut să dedice o carte special pentru asta. Motivul sinuciderii se regăsește în toate cărțile autoarei. 

A inspirat-o Cehov în scriitura sa pentru a relata poveștile prin ochii săi, încercând simultan să spună lucrurilor pe nume, păstrând simultan o distanță importantă, „ironică”, față de acțiune. În același timp, personajele sale pot fi alter-ego-uri ale lui Usón și surprind, în mare parte, personaje reale feminine. 

Am admirat siguranța din vocea Clarei Usón când a menționat că luăm de-a bună libertatea de care ne bucurăm azi, de exprimare, deplasare, de a trăi. 

„Nu știu exact cât timp ne vom bucura de ea, cu tot ce se întâmplă în Ucraina, Israel, Gaza, unde (oamenii) nu au pic de libertate, nici măcar libertatea de a pleca; ce se va întâmpla în Statele Unite, sau în țara mea, unde mulți politicieni spun că imigranții, cei mai nefericiți oameni din lume, sunt foarte periculoși, și că trebuie să scăpăm de ei… și atunci mă înspăimânt.” – Clara Usón
Vorbele și poveștile Clarei Usón au captat pe tot parcursul serii atenția spectatorilor, iar carisma și naturalețea sa au fost tare apreciate.

Serile FILIT, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Sursă: FILIT Iași 

Clara Usón (n. 1961, Barcelona) a studiat dreptul și a profesat ca avocat, dar pasionat-o mai mult literatura. A publicat opt romane, dintre care două au fost traduse în limba româna. „Fiica Estului”, pentru care a primit Premio de la Critica, acordat anual global pentru cel mai bun roman scris în limba spaniolă, reconstruiește fictiv povestea reală a Anei Mladić, studentă în anii 90, fiică a generalului Ratko Mladić, judecat pentru crimele de război din Iugoslavia. I se acordă Premiul Sor Juana Inés de la Cruz, considerat cel mai important premiu internaţional acordat pentru promovarea literaturii scrise de femei, în limba spaniolă, în orice ţară a lumii. „Asasinul timid” urmărește povestea Sandrei Mazarovski, actriță spaniolă tânără, și perioada de tranziție spaniolă dintre dictatura reigumului Franco și democrație. Cărțile sale documentează segmente ale realității, folosind comparații agere și originale.

Evenimentul poate fi vizionat integral aici.

Serile FILIT cu invitații Raluca Nagy, Tatiana Țîbuleac, Matei Vișniec, în discuție cu gazda Cătălin Sava

Serile FILIT. De la stânga la dreapta: Tatiana Țîbuleac (invitat), Raluca Nagy (invitat), Matei Vișniec (invitat) și Cătălin Sava (moderator). Sursă foto: FILIT Iași

Tema serii, „Scriitori în lume”, a vizat integrarea perspectivelor autorilor români stabiliți în străinătate, considerând experiențele scriitorilor prezenți pe scenă.

Așadar, unde este acasă pentru ei?

Tatiana Țîbuleac, născută în Republica Moldova și stabilită la Paris de 15 ani, nu se consideră legată de locuri, ci crede că a luat cu ea lucruri valoroase de acasă și se descurcă cu ele „așa, prin lume”. Inițial, a căutat lucruri de acasă, din Moldova, în Paris. Cu timpul, a descoperit Franța trăind ca un copil, prin ochii propriilor săi copii. Se gândește cu frică și cu grijă la casa din Chișinău, și a avut de mai multe ori gândul de a o aduce pe mama sa în Franța.


Raluca Nagy a trăit în Cluj-Napoca, București, Bruxelles, Leeds, Brighton, Tokio, Saigon. A crescut la Cluj, iar astăzi locuiește în Coreea de Sud, mutată în iulie acolo, din Tokio. Spune că toate schimbările și călătoriile nu le-ar fi putut face fără sprijinul partenerului său și că „acasă” este acolo unde este și el. În Saigon, orașul vietnamez în care a trăit perioada pandemică, a resimțit amintirile din copilăria sa prin similitudinile de acolo: porumbul fiert, estetica urbană a unei țări comuniste, grupuri de copii în fața blocului. S-a simțit tare recunoscătoare că a putut retrăi o parte din copilărie în acea perioadă. 

Matei Vișniec a plecat din România încă din 1987 în Franța cu ajutorul unei vize turistice și a unei burse literare, integrându-se în stilul de viață parizian și găsind libertatea literară. Glumește că centrul lumii este la Rădăuți, acolo unde s-a născut și unde are rădăcinile, însă țara sa adoptivă a însemnat o libertate interioară care i-a dat aripi. Crede că, în ultimii ani, România a început să ofere și aripi tinerilor, însă mulți pleacă, în continuare, la studii în afară.

Serile FILIT. Tatiana Țîbuleac (stânga) și Raluca Nagy (mijloc). Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)


A fost menționată opțiunea de a scrie într-o anumită limbă (română, engleză, franceză, rusă sau japoneză). Invitații pun preț pe originalitatea oferită de scrisul în limba cea mai apropiată lor. Tatiana Țîbuleac scrie cel mai bine în limba română și spune că ar putea scrie și în rusă, însă față de limba engleză, cu care lucrează în munca sa, are o părere diferită. Crede că ar părea că își rescrie cărțile dacă ar scrie în această limbă, tocmai pentru că este atât de diferită și simte naturalețea scrisului mai bine în limba română.

Raluca Nagy a început să scrie „Despre memoriile femeii și alți dragoni” în engleză, dar a schimbat pe parcurs textul în română din lipsa elementului autentic din text. Partenerul său a spus că se asemăna cu melodiile în limba engleză de la Eurovision, cântate de artiști europeni: emoția nu era transmisă în același mod.

Vișniec a oferit numeroase exemple și modele de români care au scris și emigrat în Franța și care au scris extraordinar în franceză. În cazul său, a fost vorba de un pariu, pe de-o parte, și de un exercițiu, pe de alta, de a scrie în franceză piesele sale de teatru. În piesele dramatice, a redescoperit greutatea cuvintelor prin încercarea de a spune cât mai multe lucruri cu cât mai puține cuvinte. A observat cât de „cheltuitor” era în limba română și a simțit umilința față de franceză, conștientizând că va fi mereu mai puternică decât puterea lui de scriitor. 

Cum trăiesc scriitorii în afară?


Când s-a mutat în Franța, pe Tatiana Țîbuleac a speriat-o gândul că putea să „vândă” doar lucruri pe care le putea face fizic, din cauza barierei de limbă și a profesiei sale de jurnalist, dependentă implicit de limbă. De-a lungul timpului s-a ocupat cu freelancing în comunicare, a avut proiecte de fotografie, video și se susține, acum, prin jurnalism.

Raluca Nagy nu se susține exclusiv din scris, fiind lector de antropologie la Universitatea din Hokkaido din Japonia. Din acest motiv, nu resimte presiunea de a scrie sau aceea de a se baza pe inspirația creativă.

Matei Vișniec a fost jurnalist independent pentru Radio France International timp de 32 de ani și a avut oportunitatea de a vorbi, în română, despre Franța, Europa, actualitatea politică sau cultură. Este recunoscător astăzi pentru libertatea creativă și lipsită de presiune dispusă de postul de radio în a-și îndeplini meseria de jurnalist și o consideră una model. 

„A permite unor jurnaliști să fie plătiți corect și să fie independenți este o extraordinară experiență și o extraordinară contribuție la consolidarea democrației și o lecție de democrație.” – Matei Vișniec 

S-au menționat descentralizarea culturii europene, tabieturile scriitorilor în creație, și modul în care au fost primiți în breasla lor când au început prima dată să scrie.

Nu în ultimul rând, invitații au menționat cărți care i-au format și care i-au inspirat:

  • Matei Vișniec: „Habarnam în orașul soarelui”, de Nikolai Nosov; „Procesul”, Franz Kafka; „Don Quixote of La Mancha”, de Miguel de Cervantes
  • Raluca Nagy: Rachel Cusk, Elena Ferrante, autoare române contemporane
  • Tatiana Țîbuleac: „Guguță și prietenii săi”, de Spiridon Vangheli; „Pescărușul” și „Livada cu vișini”, de Anton Cehov; „De ce fierbe copilul în mămăligă”, de Aglaja Veteranyi 

Evenimentul poate fi urmărit aici.

Tatiana Țîbuleac (n. 1978, Chișinău, Republica Moldova) este o scriitoare originară din Republica Moldova care a studiat jurnalism și comunicare, activând în aceste domenii și remarcându-se ca reporter TV la PRO TV Chișinău. Este autoarea cărților „Fabule moderne”, „Vara în care mama a avut ochii verzi” și „Grădina de sticlă”, cea din urmă fiind premiată cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2019. „Vara în care mama a avut ochii verzi”, cea mai apreciată carte a sa, publicată în 2017 la Editura Cartier, are în centru relația dintre o mamă care suferă de cancer și fiul său și abordează boala, iubirea, speranța, oferind concomitent claritate prin drama mișcătoare a cărții. Trăiește împreună cu familia sa în Paris din anul 2008.

Raluca Nagy (n. 1979, Cluj-Napoca, România), doctor în științe sociale la Université Libre din Bruxelles și la SNSPA București, a studiat științe economice, antropologie și sociologie în București și Rabat, Maroc și vorbește opt-nouă limbi. În prezent, predă antropologie la Universitatea din Hokkaido, locuiește în Coreea de Sud, scrie și face parte și din echipa Laconic. Deși a început cu texte și eseuri de popularizare a antropologiei, a contribuit cu proze scurte în volumele colective „Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români”, „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” sau în „Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei”. Romanele sale publicate la Nemira în colectia n’autor au fost apreciate de cititorii români, cel apărut în 2018 „Un cal într-o mare de lebede” fiind distins cu premiile pentru debut „Sofia Nădejde” și „Observator cultural”. A doua carte, „Teo de la 16 la 18”, nominalizată pentru o serie de premii, printre care și „Sofia Nădejde” din 2021, deschide subiectul infecției cu virusul HPV, dificultățile prin care trece un pacient și monologul interior, enigmatic, al protagonistei. Ultima sa carte, „Despre memoriile femeii și alți dragoni”, surprinde perioada pandemică trăită de autoare în Vietnam.

Matei Vișniec (n. 1956, Rădăuți, România) este un poet și dramaturg român apreciat, stabilit la Paris încă din 1987, an în care a cerut azil politic după ce a fugit din țară prin intermediul vizei turistice pentru o călătorie, obținând statutul de cetățean francez șase ani mai târziu. Cu ajutorul unei burse literare din Franța, piesele sale ajung să fie jucate în străinătate, iar după Revoluție, devine cel mai jucat autor din România, în țară și în București, la radio și la televiziune. Astăzi, opera sa dramatică a ajuns în peste 30 de țări, pe scenele marilor festivale internaționale de teatru, precum Festivalul de la Avignon, Bienala de teatru de la Bonn sau Festivalul FAJDR de la Teheran, și traduse în peste 25 de limbi. A scris numeroase cărți de poezie, romane, teatru, teatru pentru copii, nuvele și cronici. A primit numeroase premii și distincții pentru activitatea sa.

Concluzie

În final, insight-urile autorilor și aflate în cadrul evenimentelor la care am participat au fost fascinante și foarte valoroase. Cred că avem nevoie acută de literatură și că ne-ar prinde bine să o integrăm în viețile noastre. Ar trebui să susținem activ industria de carte, când ne permitem, și să ne bucurăm de plăcerea lecturii ca rezultat al muncii unor persoane cheie. Și ar prinde bine să participăm la mai multe evenimente cu literatură și carte: lansări, vizite la biblioteca județeană sau a facultății, participarea la cluburi și festivaluri de carte.

Pe o notă mai personală, m-am bucurat nespus de experiența FILIT. M-a inspirat și entuziasmat neașteptat de mult peek-ul în lumea scrisului și a literaturii, a oamenilor care aleg să facă asta în ciuda provocărilor întâlnite la tot pasul (piața de carte mică din România, numărul scăzut de cititori, dificultatea publicării). M-a inspirat siguranța regăsită în vorbele lor, ascultându-i sau stând de vorbă cu ei, și cred că sunt de admirat arta și meșteșugul din jurul muncii lor, al tuturor actorilor din festival. Am apreciat recunoașterea traducătorilor, editorilor și a oamenilor mai puțin văzuți atunci când vorbim despre cărți, respectiv faptul că sunt integrați și aduși în prim plan la FILIT, an de an.  

Sunt foarte recunoscătoare pentru cele cinci zile de festival. M-au ajutat să înțeleg mai bine sectorul literaturii, să aflu informații direct de la oamenii care trăiesc din asta și care îmbină pasiunea cu munca. M-a surprins umanitatea invitaților și a celor prezenți, deschiderea pentru discuții reale și imaginea unei comunități care se revede, anual, la acest eveniment.

Mai mult, am trăit FILIT-ul din poziția de cititor participant și, pentru prima oară, ca om de presă, prezent cu carnețelul și agenda pentru a lua notițele cheie. Aș repeta drumul de 9 ore Cluj-Iași cu CFR pentru FILIT, la orice oră din zi și din noapte. 

P.S.: Stați pe aproape pentru următoarele articole și interviurile de la FILIT; notițele mele sunt interminabile.

Cortul presei FILIT în timpul desfășurării mai multor interviuri în paralel. Sursă foto: FILIT Iași (Facebook)