Foto: Centrul Cultural PLAI

De cele mai multe ori când auzi un beat lent, un flow de cuvinte și un mesaj puternic, primul gând e „Ok, e rap.” Dar ce-ar fi dacă ți-aș zice că uneori nu e rap? E spoken word. Și de multe ori, nici nu ne prindem.

Deci, ce e spoken word?

Spoken word-ul e ca o poezie vorbită, dar nu genul ăla de poezie pe care o înveți din manuale pentru BAC. E vorba despre a rosti lucruri reale, direct din inimă, fără să cânți, fără să fii obligat să rimezi, fără să depinzi de un beat. E voce pură + emoție + mesaj. E felul în care cuvintele prind viață atunci când sunt simțite cu adevărat, nu doar rostite mecanic.

În spoken word transmiți un mesaj pe care îl simți până în măduva oaselor, e ceva personal, ceva ce te doare sau te consumă — fie că vine din furie, din iubire, din tristețe sau din dor. Ca și în muzică, atunci când scrii versuri, le scrii dintr-o experiență personală, de obicei despre iubire, pierdere, dorință. Dar spoken word-ul te duce și mai departe.

Aici nu mai ai unde să te ascunzi. Nu există un personaj în spatele căruia să te protejezi, nici un instrumental care să-ți ofere un scut de siguranță. Spoken word-ul te împinge în fața oamenilor, doar pe tine și tot bagajul tău emoțional. Instrumentiștii, atunci când există, îți sunt suport: ei se ghidează după energia și mesajul tău, nu invers. Rolul lor e să-ți susțină vocea și să lase mesajul tău să străpungă aerul, să ajungă direct la oameni — să fie auzit, simțit și înțeles.

În spoken word, ritmul e liber. Nu alergi după beat, ci beat-ul interior vine din ce simți.

Și știi cine e expertul suprem în asta, chiar dacă îl știm din rap? Kendrick Lamar.

Spoken word-ul nu e doar o formă cool de artă. Are rădăcini adânci și grele. S-a născut ca un manifest, o formă de a striga adevăruri incomode, sociale sau rasiale, într-o lume care nu voia să asculte vocile celor marginalizați. Prin anii ’60 și ’70, în plină mișcare pentru drepturile civile din America, poeții urcau pe scene improvizate și își rosteau durerile, furia, speranțele. Cuvintele lor nu erau frumoase ca formă, ci puternice ca sens. Era despre supraviețuire, identitate, despre a nu mai tăcea. De fapt, tot ce auzim azi în rap sau hip-hop – mesajul, energia, revolta – vine fix din spiritul ăsta viu și rebel al spoken word-ului.

Kendrick Lamar și spoken word-ul „ascuns’’

Video: Youtube: Austin City Limits – Kendrick Lamar


Performance-ul ăsta al lui Kendrick Lamar e spoken word în toată regula. Versuri rapide și tăioase, rostite cu forță, într-un mesaj clar despre cum America profită de artiștii de culoare. Cu un flow natural, fără beat, Kendrick dă jos fațadele: nu e vorba doar de bani sau relații, ci de exploatare, identitate și revoltă.

Și faza tare e că Kendrick face des spoken word chiar și în albumele lui, doar că noi, fiind obișnuiți să-l etichetăm ca rapper, nu ne punem problema asta.

Spoken word-ul și rap-ul sunt veri primari. Rap-ul e mai muzical, mai structurat pe ritm și măsură, în timp ce spoken word-ul e poezie vie, fără reguli clare.

Și COJO?

Video: Youtube: COJO – DACĂ ȘTIAM feat. Aylin

Și România are voci care bat la ușa spoken word-ului.
Cojo, de exemplu, pe ultimul lui album, îmbină rap-ul cu bucăți de spoken word. De exemplu pe piesa „Dacă știam”  Cojo integrează elemente de spoken word vorbind despre anxietăți, social media, presiunea de a reuși, toate astea spuse pe un beat lent și grav.

Cojo își spune gândurile ca și cum ți le-ar împărtăși într-o seară târzie, la o discuție adâncă, ceea ce face mesajul mult mai pătrunzător.

Și ăsta e vibe-ul spoken word-ului: adevăruri personale rostite pe bune.

Ok, dar cum sună spoken word-ul curat, făcut exact cu intenția de a fi spoken word?

În ultimii ani, genul ăsta de performance a început să prindă viață și la noi. Tot mai des, spoken word-ul se face auzit prin open mic-uri în baruri, cafenele sau chiar pe stradă – și da, e una dintre cele mai vii și sincere forme de exprimare de acum, în România. Chiar dacă e încă un fenomen mai underground, el există. Se întâmplă. Iar la Timișoara, prin proiectul Strada Fără Nume, se întâmplă chiar acolo unde te aștepți mai puțin – în mijlocul cartierelor, printre blocuri, pe străzi uitate sau în parcuri peste care timpul pare că a trecut fără să se mai uite înapoi.

Video: Strada Fără Nume | For The Empty Spaces That Go Unnoticed | Maureen Onwunali


E vorba despre realitate, despre oraș, despre identitate. Artistul nu încearcă să impresioneze cu flow sau rime complexe — vrea să spună ceva important, și o face simplu, direct, emoțional.

Asta e magia spoken word-ului: nu e despre a fi „cool”. E despre a fi real și mai ales vulnerabil.

Dacă simți că un artist îți vorbește, nu doar îți cântă, dacă mesajul ajunge direct la tine fără să fie împachetat într-un refren catchy, s-ar putea să asculți spoken word.

Și next time când dai play la un performance plin de suflet si mesaj întreabă-te:

„Ăsta chiar e rap? Sau e mult mai mult de atât?”

Răspunsul s-ar putea să te surprindă.