Salutare! Ne bucurăm să te (re)vedem și apreciem din suflet interesul tău către filmul nostru, „Timing” și, totodată, către filme în general! Azi, scenaristul și regizorul filmului, Lucas Neagu, o să vorbească despre problemele care apar pe parcursul conceperii unui film. Și crede-ne pe cuvânt, e plin de ele!

Lucas Neagu: Cu filmul în general e ca și cu un copil (cred, nu am copii). Copii mici, probleme mici – copii mari, probleme mari. Pe măsură ce se dezvoltă, devine din ce în ce mai dificil. Dar e o experiență cool, n-am să te mint. Am să vorbesc mai întâi în calitate de scenarist.

Am citit acum câteva zile un articol despre Nick Cave și procesul de songwriting prin care trece el. L-a descris ca fiind „excruciatingly solitary work” și mi s-a părut că nu avea cum să o zică mai bine. În opinia mea, un scenariu bun se scrie în momentul în care aloci destul timp procesului de introspecție. Asta presupune și multe nopți nedormite. Nu prea ai cum să păcălești ce ajunge pe hârtie. Fiecare funcționează diferit totuși, dar cel puțin pentru mine partea dificilă a fost să găsesc o rutină când scriam și, evident, să fiu singur cu gândurile mele. Pe mine muzica mă inspira foarte mult. Mă ajuta să-mi pun muzica la pick-up, îmi dădea un vibe cozy, safe. Îmi făceam un ceai și mă puneam înapoi în pat. De acolo îmi plăcea să scriu. Încercam să creez o atmosferă cât mai intimă în jurul meu, fiindcă și scenariul e foarte intim. E greu, dar dacă ești sincer cu tine, o să iasă ceva mișto.

Ca regizor deja devine mai tricky situația. Cu scurtmetrajele mele anterioare într-adevăr a fost dificil, dar a fost pistol cu apă pe lângă ce am făcut la „Timing”. Principala ta treabă ca regizor sunt actorii, dar nu numai. În general, repetițiile cu actorii, premergătoare filmărilor, sunt din experiența mea destul de drăguțe. Ajungeți să vă cunoașteți și să stabiliți o conexiune care o să vă poarte pe tot parcursul filmului. Partea grea la repetiții este să fii cât mai clar în ceea ce îți dorești. Nu e așa ușor pe cât pare. Un singur mesaj greșit poate confuza actorul și, dacă nu te prinzi de asta, îl trimiți la filmări cu o imagine falsă. E greu și să filtrezi toate ideile ce ți le înaintează actorii. Actorii mei cel puțin au venit mereu cu propuneri și am apreciat asta, ba chiar am ales să schimb anumite zone din scenariu care pentru ei făceau mai mult sens în felul lor decât al meu. E vorba de flexibilitate și colaborare.

La filmări, însă, este doar de la greu în sus. Filmările sunt foarte obositoare, pentru fiecare departament în parte. O dificultate mare este să ții actorii „calzi” pe platoul de filmare, atunci când apar probleme neprevăzute gen dificultăți tehnice, schimbări de set-up care durează prea mult, vreme rea, etc. E important să îi ții angrenați în ceea ce au de făcut. Asta nu înseamnă să îi ții în aceeași stare ca secvența pe care urmează să o filmezi, ci doar să fie prezenti pe tot parcursul timpului cât sunt pe set. Glumește cu ei, dă-le spațiu când au nevoie, dezbate cu ei ce urmează să filmați. Pe scurt, ai grijă de ei.

La filmări, ca regizor, trebuie să fii mereu deschis spre compromisuri, însă mereu prioritatea principală este, în final, viziunea ta. Cred că cea mai grea zi ca regizor de până acum a fost ziua de 3 august când am filmat o secvență de petrecere unde am avut angrenați peste 150 de actori, compuși din cast și figuratie. A fost o zi și foarte dificilă din punct de vedere emoțional pentru mine, date fiind amintirile pe care le asociez cu acea zi din viața mea personală. Pe lângă asta, am avut 14-15 pagini de scenariu de filmat. Ține cont că, în medie, se filmează 3-4 pe zi. A trebuit să filmăm așa de mult fiindcă nu aveam resursele necesare să mobilizăm din nou atât de mulți oameni și, de asemenea, nu aveam cum să rezervăm locația respectivă în altă zi. Așa că s-a luat camera în mână și s-a tras, la greu. Echipa a fost acolo de la prânz, actorii de pe la 17, iar filmările s-au terminat ziua următoare la 5 dimineața.

Pe lângă dificultatea secvențelor actorilor mei principali, trebuie să ții o întreagă armată de actori de figuratie activa. Pe final, spre orele dimineții, a început să ne plece lumea și când am văzut că nu avem destui oameni ca să mai filmăm afară într-un spațiu foarte extins (pentru că arăta gol, iar la petreceri e plin), a trebuit să mut petrecerea înăuntru. În final a fost bine și cred că e printre cele mai bune porțiuni din tot filmul, dar a fost un compromis. Pe moment, am crezut că va ieși totul groaznic și că am stricat filmul. De asemenea, în tot haosul ăla, mi-a fost greu să mă înțeleg propriu-zis cu actorii mei principali și cu restul departamentelor, mai ales că intervine și oboseala. Dar trebuie să te ții tare, fiindcă dacă cazi tu, cade rând pe rând toată echipa după tine.

După filmări vine partea de editing, unde e foarte tare. Am, din fericire, un editor cu care mă înțeleg foarte bine și când edităm de obicei stăm la un pahar de vin și radem foarte mult.

Deci e cu bune și cu rele, după cum vezi. Dacă te ții ferm pe poziții și nu renunți când dai de greu, ai făcut în proporție mare tot ce trebuie să faci ca regizor. Mai sunt și producător la acest film, dar partea de producție e horror, cel puțin pentru mine. A fost însă necesar să o fac, fiindcă asta e un film independent, cu buget redus. Nu ne-am permis să avem o echipă imensă. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc am făcut cam de toate la acest film. Am și carat materiale și lumini și am ajutat la montaj, am dat cu clacheta, am călcat hainele actorilor. E o experiență totuși. Probabil că e una chiar foarte benefică pentru viitorul meu în cinematografie. Nu am avut nimic pus pe tavă. Am făcut tot pe puterile și resursele mele. A fost foarte humbling. Chiar mă mândresc cu această reușită. Fara toate aceste probleme, probabil am fi avut un film destul de banal, iar experiența conceperii „Timing” nu ar fi fost nici pe departe atât de specială cum este acum.