În zilele în care ai treabă în oraș, Bucureștiul parcă face tot ce-i stă în putință să îți pună bețe în roate (sau picioare, dacă ești în ipostaza pietonului). Ploua cam tare așa că am ales să scurtez drumul, tăiând-o de la Universitate pe strada Ion Câmpineanu, ca să ajung direct pe Calea Victoriei. O stradă gri, nu foarte promițătoare, preponderent populată de mașini parcate. Ce mi-a sărit în ochi însă – și a devenit momentul 0 pentru povestea asta – a fost un semn alb pe care scria mare ART-AN-TE, cu un font destul de cool. Cool și foarte contrastant cu atmosfera generală a zilei. Iar cum planul inițial era să câștig timp luând-o pe Câmpineanu, matematica temporală era în favoarea mea.
Am dat deci mâna cu ușa de sticlă de la ART-AN-TE și am înțeles repede, din prezentare, că mă aflu într-o cafenea. Plină de tablouri, cărți de artă și cu un vibe la granița dintre Paris și Viena, m-a convins ușor să mă așez la o masă, pentru experiența completă. Ceașca în care mi s-a servit un „Van Gogh cappuccino” era vizibil hand-made, iar tablourile de pe pereți aparțineau toate aceluiași artist. Am terminat cafeaua, foarte bună de altfel, cu gândul de a reveni a doua zi – cine știe, poate aflăm unde ieșim vinerea asta în București 😉
Zis și făcut: ART-AN-TE mi s-a prezentat a doua oară, printr-o simpatică discuție cu Andreea și Cati Scemtovici, drept sora mai mică și mai jucăușă a galeriei de artă Scemtovici & Benowitz. Un loc în care arta devine parte din cotidian și accesibilă oricui, fie că e admirată în grabă în drum spre muncă, lunea la ora 8, sau relaxat, la ultimul cocktail cu prietenii, duminica la ora 22.
E greu să rămâi loial cappuccinoului când fiecare băutură din meniu poartă numele unui artist și alegerea devine un joc al posibilităților. Cea mai bună veste este că responsabilitatea înțelegerii a ceea ce vezi în jurul tău dispare. Practic, ai ocazia să te bucuri de lumea artei la îndemâna ceștii de cafea (sau de ceai) – cu care poți chiar pleca acasă, dacă între timp te fură peisajul (sau dragostea). Iar că tot veni vorba de asta: acum ai ocazia să porți o conversație sau de ce nu, să te îndrăgostești pe bune, așa cum o făcea Van Gogh: fără telefon. Îl poți lăsa într-un dulăpior special de plastic transparent, închis cu o cheie (care rămâne la tine), pentru un digital detox.
Toate obiectele din cafenea – de la mese, la ceramică – sunt realizate de artiști români iar primele două camere găzduiesc expoziții temporare menite să le ofere talentelor încă nedescoperite o platformă de exprimare. În a treia cameră așteaptă cuminte și un art shop, pentru cei care vor să își completeze colecția cu lucrări din portofoliul galeriei sau pur și simplu vor să dea sens pauzei de cafea.
Dacă încă nu te atrage nimic, mai bag o fisă – săptămânal la ART-AN-TE se organizează art parties tematice și workshop-uri de artă (pictură, ceramică, caligrafie) pentru cei care vor să descopere lumea asta altfel decât vizitând muzee și galerii. Ultima petrecere a fost „Kitsch, please”, cu un dress code asumat, excentric și un cocktail pe măsură.
ART-AN-TE este despre curiozitate și jovialitate, asta e clar. Despre comunitate și incluziune. E pata de culoare de pe Ion Câmpineanu 3A, la 7 minute de mers pe jos de Universitate. E despre arta conversației autentice, despre bucuria experiențelor noi.
O poartă către o lume aparent inaccesibilă, însă foarte dinamică și mereu în căutare de voci noi și sincere. Bună dimineața la cafelutza artistică, prieteni!