În adâncul tăcut al istoriei muzicale, există un capitol emoționant și unic prin intermediul căruia artiștii care nu mai sunt alături de noi, își lasă amprenta asupra lumii prin creații postume remarcabile. Este o călătorie în care sunetul devine amintire, iar melodiile sunt legate de eternitate. Fie că a fost destin sau o planificare riguroasă, anumiți artiști renumiți au lăsat în urma lor o moștenire muzicală complexă.
Chiar dacă asta poate suna frumos, oriunde apare și câte un „dar”. Spun asta deoarece în cazul unor artiști ca Mac Miller piesele și lansările au fost realizate cu respect, întrucât colaboratorii frecvenți au ajutat la finalizarea unei creații în mare parte terminate sau albumul lui 2Pac „Don Killuminati” care era deja terminat când artistul a fost ucis. Astfel că, aceste lansări nu creează mari controverse pentru că în cea mai mare parte respectă viziunile artistice ale cântăreților și nu sunt lansate doar cu scopul de a face bani. DAR, există și artiști precum Pop Smoke și XXXTentacion, ale căror creații brute au fost luate și lansate de către companiile de înregistrări, fără ca noi să știm dacă ei și-au dorit vreodată ca aceste piese (uneori chiar jumătăți sau sferturi) să vadă lumina zilei.
Albumul „Faith” al lui Pop Smoke a fost lansat pe data în care tânărul ar fi trebuit să îndeplinească 22 de ani și a primit critici serioase din cauza exploatării masive a ceea ce artistul a lăsat în urma lui. Pentru a putea completa golul, Victor Victor Worldwide și Republic Records au implicat un număr mare de guest artists care să cânte în piesele din acest album, Anthony Malone de la HipHopDX a spus că albumul este „compilat din versuri neterminate, piese de referință” criticându-i puternic și invitații care au contribuit la terminarea lui, ca fiind fără suflet. Tot el consideră că albumul nu a fost făcut în amintirea lui Pop Smoke, ci mai degrabă ca să producă bani. Nici cei de la Rolling Stone nu au avut cele mai bune gânduri pe marginea albumului, Mossi Reeves scriind că se poate asculta, dar nu e nimic spectaculos în el.
La XXXTentacion situația a fost și mai delicată. După moarte, streamurile pentru muzica sa au crescut cu peste 500%, conform Nielsen Music. Primul album lansat postum a lui XXXTentacion a fost „SKINS”. Melodiile care îl compun au fost o combinație dintre materialul nelansat, înregistrat și produs înainte de moartea sa, și munca producătorului John Cunningham după ce băiatul a părăsit această lume.
Lipsa de material explică în parte de ce albumul pare a fi compus đin single-uri random și câteva melodii de umplutură, sau cum ar spune revista de critică muzicală, Pitchfork: ,,It’s like a collection of amassed loose-leaf pages with unresolved thoughts and doodles on them.” Astfel, calitatea albumului nu reflectă talentul lui XXXTentacion. Deși se presupune că albumul trebuia să fie un fel de încheiere oferită fanilor, din 2018 și până acum au mai apărut multe albume lansate în urma morții artistului. Efortul de a extinde catalogul artistului nu merita să-i compromită calitatea generală. În alte circumstanțe creația ar fi putut fi de altfel impresionantă. Acest lucru aduce în discuție dilema etică cu privire la lansarea muzicii după moartea artiștilor.
Din nefericire, acestea nu sunt cazuri singulare, casele de discuri „vând” adeseori moartea și chiar ar lua fragmente din înregistrările care au rămas de la artiști pentru a face melodii care pot avea succes comercial. De exemplu, Sony a falsificat trei cântece ale lui Michael Jackson pe primul album care a apărut după moartea acestuia. Sony Music a retras piesele „Breaking News”, „Monster” și „Keep Your Head Up”, de pe albumul din 2010 ,,Michael” – despre care fanii insistă că sunt interpretate de cântărețului Jason Malachi și nu de Jackson. Joe Jackson, tatăl lui Michael, a susținut că fiul său a fost un perfecționist și „nu și-ar fi dorit niciodată ca materialele sale neterminate să fie lansate”.
Într-o zonă gri, există artiști precum Juice WRLD care au avut o producție atât de prolifică încât a avut sute de piese nelansate finalizate. Dar nici despre acestea nu vom ști niciodată dacă au fost intenționate să fie lansate, iar artistul nu mai poate să-și spună cuvântul în legătură cu prelucrarea creațiilor sale.
Este destul de neplăcut să auzi despre moartea prematură a unui artist despre care simți că a avut mult mai mult de oferit. Dar asta nu înseamnă că orice material neterminat lăsat în urmă de muzicieni ar trebui să fie luat și lansat, având în vedere că aceștia nu mai pot să aibă opinii, control, drept la răzgândire.
Astfel, acest ,,obicei” are atât părțile ei positive, cât și negative; poate stârni bucuria sau nostalgia fanilor, însă există și posibilitatea ca ele să nu fie aliniate cu viziunile artistice ale cântăreților și să fie produse doar cu obiectivul de a pune mâna pe niște bani.
