Sursă foto: Unsplash / Alex Person
Istoria unui stat are un impact major în literatura națională. În cazul Argentinei, țara a fost marcată de o sumă de evenimente violente precum colonizarea europeană, războaie civile, dictaturi militare și rebeliuni numeroase. Ultimii 100 de ani de istorie națională au însemnat regimul Perón, eponim fostului lider din stat, Juan Perón, care a aplicat o politică populistă, naționalistă, cu accente militare, independență economică, cu o serie de politici socialiste. Ideile din perioada Perón au fost continuate prin susținătorii curentului peronist inclusiv după moartea sa. De-abia în 1983 democrația a fost restabilită în Argentina.
Astăzi, Javier Milei conduce mândru țara cu politici neoliberale, văzând statul drept un inamic, dizolvând ministere, dorind privatizarea sănătății, opunându-se avortului. Același Milei și-a făcut campanie electorală alături de o drujbă, oferindu-i de curând o drujbă cadou lui Elon Musk, „bureaucracy chainsaw”, noul șef al departamentului de eficiență guvernamentală (DOGE). Președintele Argentinei, Milei, este acuzat și de fraudă cu monede crypto.
Politicul se transpune inevitabil în artă. În cazul literaturii, toate evenimentele însemnate enumerate anterior au delimitat perioade din literatură. Într-un mod mai mult sau mai puțin surprinzător, scriitorii argentinieni și-au populat proza cu mistere, realism magic, influențe horror, filozofice sau oculte. Uite câteva dintre titlurile reprezentative:
„Șotron”, de Julio Cortázar, traducere de Tudora Sandru Mehedinti
Oliveira, un intelectual frământat de misterele existențiale și Maga, iubita sa non-conformistă și poetică, sunt personajele centrale din Șotron, simbol al perechii Orfeu-Euridice. Opera sa este comparată cu „Ulise” de James Joyce, fiind o proză psihologică care revoluționează narațiunea tradițională, plasată în Parisul anilor ’60. Ce o face specială este experiența lecturii, prin indicații oferite cititorului de a citi anumite pagini sau capitole și două perspective temporale. La final, cititorii ajung să parcurgă de două ori cartea și să aibă parte de două finaluri, într-un labirint creat de posibilitățile poveștii.
Julio Cortázar, influent pentru o generația de scriitori din America Latină în perioada modernă, dintr-o generație care folosea idealismul, realismul magic, dar și poezia și nostalgia.
„Ce-am pierdut în foc”, de Mariana Enriquez, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari
Trigger warning: abuz, violență, moarte, substanțe, trafic de persoane
Apărută în colecția musai la Editura ART și considerată „o combinatie bulversantă de Poe, Stephen King si Cortazar”, îmbină horror-ul morbid cu viața vibrantă, violentă, și coruptă din Argentina, supusă dictaturii militare. Într-un stil incisiv și atent, cuprinde povești extreme, plecând de la întâmplări reale. Elementele fictive fac poveștile vizuale, emoționante sau goth. Sunt surprinse revolta femeilor, criminali, dispariții, case bântuite.
Enriquez este o scriitoare contemporană care apelează la elemente horror și gotice în proza sa.
„Aleph”, de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu și Cristina Haulica
Cel mai cunoscut autor argentinian propune o proză modernă fantastică. Îmbinând elemente tipice universului literar borgesian (oglinzi, biblioteci, vise, labirinturi), creează un puzzle filozofic abstract, populat de personaje umane, în povestiri concise. Înțelegerea ocultului, a realității și imortalității, conexiunile misterioase sau limitele imaginației sunt teme prezente.
Borges a fost o personalitate cheie în istoria literaturii spaniole și a făcut parte din curentul modernist, scriind proză scurtă populată de motive ale realismului magic în care a îmbinat filozofia cu fantasy-ul.
„Elena știe”, de Claudia Piñeiro, traducere de Lavinia Similaru
Trigger warning: abuz, boală, moarte, sinucidere
Un mister marcant despre moartea fiicei Elenei, pe nume Rita, și încercarea mamei de a afla adevărul. Pleacă într-o călătorie în suburbiile orașului și, pentru că suferă de Parkinson, timpul ei e măsurat în pastile. Funcționalitatea corpului său depinde de ele, iar călătoria e una zbuciumată. Interoghează cunoscuții, trece în revistă vizitele la medic împreună și religiozitatea fiicei sale, iar „Elena știe” devine un refren scris într-un comentariu despre ipocrizie, doctrina religioasă și avort.
Piñeiro scrie mistere și volume de crimă captivante, multe dintre aparițiile sale fiind bestsellere. „Elena știe” și „Văduvele de joi seara” au fost adaptate pentru TV, fiind disponibile pe Netflix.
„Invenția lui Morel”, de Adolfo Bioy Casares, traducere de Tudora Șandru-Mehedinți
Protagonistul, fugar dintr-o închisoare, ajunge pe o insulă aparent pustie, descoperind un hotel. Se spune că insula este atacată de o molimă, dar fugarul anonim este surprins de prezența un grup mare de turiști. Îndrăgostindu-se pe loc de Faustine, una dintre persoanele din grup, simte că ceva nu e în regulă. Totul pare o transă, o vrăjitorie, combinând fauna insulară cu cea fantomatică. Cartea este o ficțiune romance science-fiction despre condamnarea pe viață și condamnarea la viață.
„Pierderea judecății”, de Ariana Harwicz, traducere de Cornelia Rădulescu
Trigger warning: abuz, violență domestică, relație toxică
Într-un roman concentrat și bazat pe experiențele personale ale autoarei, Harwicz leagă dragostea de violența indirectă. Protagonista pierde custodia copiilor săi și decide să îi răpească, incendiind apartamentul fostului soț. Fuga celor trei este marcată de trădarea avocatei și a rudelor, construind totodată și o critică asupra sistemului judiciar, mariajelor abuzive, migrație sau identitate religioasă.
Harwicz, comparată cu Virginia Woolf sau Sylvia Plath, este recunoscută pentru proza ei radicală care pune clișeele convenționale despre lume sub semnul întrebării. În romanele sale, sunt regăsite subiecte precum violența, eroticul, monogamia, natura vieții sau depresia postpartum, alături de stări de angoasă, disperare sau sufocare.
Sper ca aceste titluri să stârnească mai mult interesul pentru literatura scrisă de autori argentinieni, una întunecată și plină de surprize.
