Joi, 18 iulie, a fost prima mea zi de vizionat filme la Timișoara, în cadrul celei de-a unsprezecea ediții a festivalului foarte bine denumit „Ceau, Cinema!” Am ales să-mi petrec seara la Cinema Timiș (unde m-am simțit ca o cinefilă răsfățată), la premiera națională a filmului bănățean „Clara”, lungmetrajul de debut al regizorului reșițean Sabin Dorohoi. A fost fără doar și poate cel mai potrivit start al experienței mea timișorene.
„Clara” e un film care doare, dar de la care nu îți poți lua ochii. Un proiect care așteaptă să vadă lumina zilei (sau întunericul cinematografului) de mai bine de 12 ani, filmul lui Sabin Dorohoi a emoționat o sală plină de spectatori care abia așteptau să ovaționeze actorii și echipa dedicată din spatele camerelor de filmat. Trio-ul de actori Olga Török, Ovidiu Crișan și Luca Puia s-au transformat în personaje cunoscute de fiecare dintre noi – mama plecată în străinătate să lucreze, bunicul rămas să aibă grijă de nepot, fiul lăsat în urmă – prezentând cu grijă și vulnerabilitate situația românilor nevoiți să își părăsească țara și familia în căutarea unui trai mai bun.
La începutul filmului, o găsim pe Clara în orașul german Ulm, unde are grijă de Johanna, lucrând ca au pair. În scurt timp, echilibrul lumii Clarei e distrus de o veste de acasă, din Banat – fiul ei, Ionuț, e dat dispărut. Clara e astfel pusă în poziția delicată de a părăsi Germania și familia care îi oferă venitul necesar ca să-și întrețină propria familie pentru a-l găsi și a fi aproape de Ionuț. Actrița Olga Török, angajată la Teatrul German de Stat din Timișoara, impresionează în rolul ei de debut pe marele ecran, drept o Clara prinsă între două responsabilități – cea față de propriul copil și cea față de locul de muncă. Lucrurile devin și mai greu de separat atunci când locul de muncă îi aduce Clarei o nouă familie, iar tentația de a o pune pe Johanna pe primul loc ia naștere. Olga descrie experiența ei de debut cinematografic drept una „provocatoare” față de cea de la teatru, fiind prima dată când interpretarea ei nu mai poate fi schimbată sau îmbunătățită, lăsând produsul final pe mâna regizorului, în care a avut încredere deplină. Dacă ar fi după mine, rolul Clarei ar trebui să îi aducă Olgăi un car de viitoare oportunități în film, fiecare cadru aparținându-i expresivității ei puternice. De multe ori, cuvintele își pierd necesitatea, iar ochii Olgăi prind un glas răsunător.
Partenerii de scenă ai Olgăi, Ovidiu Crișan în rolul bunicului Nicolae (tatăl Clarei) și Luca Puiu în rolul lui Ionuț, sunt autentici în egală măsură, două piese esențiale în construcția poveștii Clarei. La întoarcerea în regiunea Banatului, Clara se simte alienată, judecată, acuzată, neînțeleasă. Află că fiul ei a plecat cu barca pe Dunăre, și doar când i se spune verde în față „copilul dumneavoastră a avut o tentativă de suicid” pare că resimte magnitudinea situației din care nu poate să scape.
În filmul lui Dorohoi, Dunărea e un personaj în sine, așa cum a remarcat și regizorul după proiecția din Timișoara. În universul divizat al Clarei, Dunărea funcționează ca un pod între trecut și prezent, între Occident și România, între mamă și copil. Atmosfera și temperatura rece (experiența Olgăi s-a dovedit „provocatoare” și datorită filmărilor de pe Dunăre, la -12 grade), paleta sobră, gri a imaginii, compoziția muzicală evocativă – toate acestea au contribuit la creația unui produs artistic complet, al căruit impact asupra publicului s-a putut măsura în reacțiile favorabile care au urmat proiecției.
„Și în zona de vest se pot crea proiecte” a fost mesajul pe care regizorul Sabin Dorohoi a vrut să-l împărtășească. Cu o distribuție de actori timișoreni, „Clara” e un film făcut din și cu pasiune – păcat că pasiunea nu e de ajuns ca filmul să fie distribuit în cât mai multe cinematografe. Pentru asta este încă nevoie de finanțare. „Clara” e ceea ce poți face cu o echipă de încredere, actorii potriviți și cea mai mare doză de perseverență. Sabin Dorohoi a încheiat sesiunea de discuții de după proiecție cu un „Mulțumesc, Banat, pentru acest film!”; eu îi mulțumesc lui Sabin.
